Angel Tîlvăr, Ministrul apărării naționale, s-a întâlnit marți, 22 noiembrie, la sediul instituției, cu o delegație a Avioane Craiova S.A. condusă de directorul general al societății, Victor Muntean.

image

Discuțiile s-au axat pe contractul aflat în derulare pentru revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naționale în configurația IAR-99 SM.

Ministrul Tîlvăr a reiterat importanța derulării acestui contract în condițiile și la termenele asumate, având în vedere că, după modernizare, avioanele în discuție vor fi utilizate, în principal, ca aeronave de școală și antrenament destinate pregătirii avansate a piloților pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române și vor constitui o capabilitate aeriană de sprijin aerian apropiat și intervenție împotriva țintelor aeriene de viteză mică.

Acest program de modernizare este foarte important pentru că va permite atât accelerarea procesului de pregătire și antrenament a piloților care vor zbura pe avioanele de luptă F-16, cât și menținerea unei capabilități de sprijin aerian la dispoziția armatei noastre”, a spus Angel Tîlvăr.

Ministrul apărării naționale a asigurat conducerea uzinei aeronautice craiovene de întreaga deschidere a instituției militare pentru creșterea nivelului de colaborare, ca parte a strategiei de întărire a industriei naționale de apărare.

Toate programele majore de înzestrare ale Armatei României sunt proiectate și implementate cu scopul valorificării la maximum a oportunităților care se deschid pentru industria noastră de apărare. Colaborarea cu Avioane Craiova se înscrie în acest model de abordare, de aceea sunt convins că programul de modernizare și revitalizare a aeronavelor IAR 99, aflat în derulare, va reprezenta un punct de plecare pentru o relație de lungă durată, care să permită societății dumneavoastră să se modernizeze la rândul ei, pentru a oferi locuri de muncă de înaltă calificare și specializare”, a declarat ministrul Tîlvăr, conform MApN.

Conform unor surse militare aeronavele IAR-99 Standard vor fi echipate cu sisteme avansate de avionică şi sistem de instruire „Embedded Virtual Avionics”, precum şi capacităţi de „Close Air Support” şi capacităţi „Air to Air”. Această revitalizare a avionului va facilita o tranziţie eficientă a piloţilor RoAF către operarea avioanelor de vânătoare avansate de tip F-16.

Tags: