

„Cenușăreasa” își ia la revedere de la publicul OCC
Una dintre poveștile nemuritoare ale copilăriei, „Cenușăreasa” l-a inspirat pe celebrul compozitor G. Rossini să transpună acțiunea sub formă de operă comică și s-o transforme în „La Cenerentola”, lucrare celebră la nivel mondial și nelipsită din repertoriul oricărui teatru liric. La OCC, această capodoperă poartă semnătura regizorală a maestrului Cristian Mihăilescu și mai poate fi aplaudată doar în acest weekend, pe 7, 8 și 9 aprilie, în Sala Mare. Acțiunea este similară celei din basmul original, în schimb câteva nuanțe diferă și oferă mult comic de situație, deopotrivă apreciat de spectatorii copii și de părinții lor.
Personajul principal este sora vitregă și săracă a celor două fiice ale baronului Montefiascone, Don Magnifico. Cele două îi fac viața amară, până când aceasta se întâlnește cu Don Ramiro, prinț de Salerno, a cărui identitate reală nu o cunoaște, întrucât acesta se prezintă drept valetul Dandini. Cei doi se îndrăgostesc la prima vedere, iar Cenușăreasa reușește să participle la un bal rezervat doar celor din elita orașului, auzind că alesul inimii va fi și el prezent, prezentându-se drept o doamnă din înalta societate, a cărei prezență îi tulbură pe cei de față. Acolo îl întâlnește, din nou, pe prinț, dar este nevoită să plece înainte de miezul nopții fără să-i spună acestuia unde poate fi găsită. Destinul face ca Prințul să vină în vizită la Don Magnifico, iar un indiciu misterios observat în seara balului îi atrage atenția la sărmana fată din casa baronului.

„Bebe Fest OCC” revine în aprilie la Opera Comică pentru Copii
Bebe Fest OCC, evenimentul adresat bebelușilor, părinților și viitorilor părinți, revine în această primăvară la Opera Comică pentru Copii. Printre atracțiile evenimentului se numără camera senzorială, camera de alăptare, baby music, baby bookzone, târgul cu produse dedicate bebelușilor, concursurile amuzante pentru părinți și multe alte activități vor fi disponibile publicului în ultimele două weekend-uri ale lunii aprilie, în intervalul 10-20, pe 22, 23, 29 și 30 aprilie. Evenimentul se desfășoară în incinta OCC, atât în interior, cât și în aer liber, iar accesul este gratuit.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, „Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, „Petreceri de ziua de naștere”, „Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Partenerul media exclusiv al evenimentului „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” este RFI (Radio France Internationale). Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.