Raiffeisen Bank România continuă să ofere soluții inovatoare și să își ajute clienții să conștientizeze importanța protejării mediului înconjurător. Recent, banca a introdus o nouă secțiune în aplicația sa de loializare Smart Market, numită ”Grijă pentru Mediu”, care va servi drept platformă pentru campaniile de sustenabilitate ale băncii.
Prin intermediul acestei noi secțiuni, clienții vor avea acces la oferte speciale pentru produse și servicii care îi vor ajuta să-și reducă impactul asupra mediului, precum soluții de mobilitate urbană și opțiuni de finanțare sustenabilă.
Unul dintre aspectele cheie ale noii inițiative este implicarea clienților în reîmpădurirea unei zone din comuna Putineiu, județul Giurgiu. Această campanie de împădurire va fi lansată în luna noiembrie și va oferi utilizatorilor posibilitatea de a converti punctele de loialitate acumulate în aplicație pentru plantarea de copaci în secțiunea „Folosește Puncte”. În final, Raiffeisen Bank va dubla numărul de copaci donați de către utilizatori și îi va planta în zona selectată.
Această campanie de sustenabilitate este realizată în colaborare cu Asociația Pădurea Copiilor, o organizație cu misiunea de a crea păduri în 100 de comunități din sudul României până în 2035. Asociația a reușit deja să împădurească peste 111 hectare de teren neproductiv, dintre care 33 de hectare sunt deja în stadiul de masiv forestier. Prin parteneriatul cu Asociația Pădurea Copiilor, Raiffeisen Bank își propune să contribuie la creșterea numărului de păduri și la protejarea mediului înconjurător.
“Continuăm inițiativele de sustenabilitate cu o nouă serie de campanii, care să-i ajute pe clienții noștri nu doar să fie conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului, ci și să acceseze o serie de oferte la servicii sustenabile, prin intermediul cărora să reducă din impact. În același timp, suntem deschiși și așteptăm alături de noi cât mai multe companii interesate de sustenabilitate, pentru ca împreună să construim acest ecosistem de produse și servicii verzi de care avem cu toții nevoie”, a declarat Vladimir Kalinov, Vicepreședinte Retail la Raiffeisen Bank.
În aprilie 2023, Raiffeisen Bank România a lansat un calculator al amprentei de carbon, care estimează amprenta de carbon a utilizatorilor în funcție de tranzacțiile efectuate cu cardul sau prin contul bancar. Această soluție a fost auditată de către Deloitte și este recunoscută la nivel internațional, evidențiind angajamentul băncii în promovarea sustenabilității.
Aplicația Smart Market a fost lansată în iunie 2022 și a acumulat deja peste 480.000 de utilizatori. Cu ajutorul acestei platforme, Raiffeisen Bank își propune să ofere clienților săi opțiuni și servicii care să le faciliteze adoptarea unui stil de viață sustenabil și responsabil față de mediul înconjurător.